Vom avea noroc de o iarnă mai blândă în Quebec

În 27 decembrie 2012, peste Montreal au căzut 45 cm de zăpadă într-o singură zi, doborând recordul din 1971. (Imagini Cristian Mijea / Arhiva Știri de Montreal)

Locuitorii Quebecului se pot aștepta la o iarnă mai puțin friguroasă decât cea de anul trecut.

Întreaga provincie se poate aștepta la o iarnă mai scurtă și mai puțin friguroasă decât cea din 2015 – 2016. El Niño este responsabil pentru temperaturile ridicate în mai toată Canada, potrivit MétéoMédia.

“Am avut parte de temperaturi ridicate pe tot parcursul toamnei. În teorie, majoritatea orașelor din sudul, centrul și estul Quebecului ar trebui să încheie perioada de iarnă cu temperaturi medii normale”, a spus Marie-Josée Grégoire, meteorolog șef la MétéoMédia.

Potrivit previziunilor MétéoMédia, avem 45% șanse să avem o iarnă cu temperaturi normale, 35% șanse ca temperaturile să fie peste medie și doar 20% șanse să avem o iarnă friguroasă.

Meteorologii mai estimează că avem 77% șanse să avem cel puțin 2 cm de zăpadă în dimineața zilei de Crăciun la Montreal.

În cazul în care vi se face dor, iată cum arata o furtună de zăpadă în iarna lui 2012: