Montreal de weekend

Foto Arhiva Știri de Montreal.

Am cam terminat festivalurile pe anul 2015. Montreal se pregătește de sărbători.

Deși pare că vine primăvara, au mai rămas doar două weekenduri până la Crăciun. Vremea se va răci în weekend, dar tot e cald pentru această perioadă a anului.

De altfel, am depășit mai multe recorduri, iar luna decembrie este cea mai caldă lună din ultimii 50 de ani. În plus, mai avem fix 13 zile până vine Moșul.tumblr_nef8cb9TnK1rrkahjo2_r1_500

Pentru că trebuie deja să ne grăbim cu cadourile, susțineți producătorii din Quebec vizitând Le Salon des métiers d’art de Montréal. Câteva sute de expozanți din tot Quebecul se întâlnesc la Place Bonaventure. S-ar putea să vă scăpați de o grijă cu un singur drum.

Susțineți hipsterii locali vizitând Puces POP, prezentat de POP Montreal. Hand made, unicat, un târg de Crăciun excelent dacă vreți să-i surprindeți pe cei dragi.Puces-POP-Hiver-2014-595x220

Dacă nu vă inspiră nimic, mai puteți vizita un târg proaspăt deschis în Place des Arts. Marea piață de Crăciun susține că e fix acolo adevăratul Moș. O mulțime de activități gratuite pentru copii și o mulțime de feluri în care puteți să vă goliți buzunarele.

Dar, dacă tot ajungeți în centru, opriți-vă și la balansoarele luminoase de la Luminothérapie. Ar arăta mult mai frumos dacă am avea un pic de zăpadă. Orișicât, sunt frumoase:

Village de Noël organizat la TOHU, este unul dintre cele mai frumoase târguri de Crăciun din acest an. Seri tematice, patinoar gratuit, spectacole și o mică tavernă. Nici Longueuil nu se lasă mai prejos și organizează anualul Sat al lui Moș Crăciun în parcul St Mark.

Iar ca să intrăm în spiritul Crăciunului, Capela Notre-Dame-de-Bon-Secours continuă seria de concerte de sezon. Contribuția este voluntară. Pentru program în format pdf, click aici.

Colinde românești puteți asculta sâmbătă de la ora 18 la Biserica Sf. Pantelimon din Sfântu-Eustache. Începe la ora 18 cu colinde și se termină cu un Moș Crăciun și cadouri.

Nu uitați să vă așezați cu copiii și să scrieți o scrisoare lui Moș Crăciun! Moșul va răspunde dacă trimiteți scrisorile înainte de 16 decembrie.

Iată și lista filmelor care au intrat în cinematografe în această săptămână:

Un weekend excelent să avem!