325 de artizani la Salon des métiers d’art de Montréal

Mii de opțiuni pentru cadouri hand-made din toate colțurile Quebecului.

Fiecare dintre noi are în cercul de prieteni sau în familia extinsă cel puțin o persoană la care nu știe ce să-i cumpere de Crăciun.

Dacă nu ați reușit să vă fofilați de la cheful acela pentru care s-a decis dintr-o dată că trebuie schimbate cadouri, Salon des métiers d’art de Montréal vă poate scuti de multe drumuri inutile.

Peste 325 de artizani din tot Quebecul își expun creațiile la Place Bonaventure până pe 20 decembrie, iar intrarea este gratuită. Târgul merită vizitat și dacă nu cumpărați nimic, unele standuri sunt foarte haioase.