Un român la bagheta Orchestrei Metropolitane Montreal

Foto courtesy Cristian Măcelaru.

Cristian Măcelaru dirijează în această seară Orchestra Metropolitană.

Timișoreanul care dirijează Philadelphia Orchestra va face o escală la Montreal. Cristian Măcelaru îl va înlocui în această seară pe Yannick Nézet-Séguin pe scena Orchestrei Metropolitane din Montreal.

Muzicienii montrealezi vor interpreta sub bagheta maestrului român Simfonia nr. 100 de Joseph Haydn, Fanfară pentru omul simplu de Aaron Copland și Simfonia nr. 3 de Henryk Górecki.

Biletele pentru concertul din seara de vineri, 6 noiembrie, încep de la 36$ și ajung la 150$ (toate taxele incluse).

Cristian Măcelaru va reveni la Montreal vineri, 13 mai, 2016, pentru concertul L’HÉRITAGE DE BACH. Orchestra Metropolitană va interpreta sub bagheta timișoreanului Pulcinella, de Stravinski, Concertul brandenburgic nr. 6, de Bach și Simfonia nr 9 de Shostakoviç.

Măcelaru a obținut o bursă de studii în SUA la vârsta de 17 ani. Atunci a fost admis la liceu, deși el aplica pentru o școală de vară. La numai 19 ani a debutat ca prim-violonist cu Miami Symphony Orchestra pe scena Carnegie Hall.

Românul a debutat în sezonul 2010-2011 dirijând Madama Butterfly pe scena Houston Grand Opera. Sezonul 2012-2013 l-a găsit făcându-și debutul ca dirijor la Carnegie Hall.