
Cerul va fi luni în principal senin, iar temperatura maximă va atinge 6ºC. La noapte vom ajunge la -4 grade. Termometrele înregistrează în acest moment 4 grade la aeroport și cu un grad în plus în centrul Montrealului.
Se circulă deosebit de greu pe A13 sud, între Dagenais și Notre-Dame și pe A19 sud la intrarea pe podul Papineau-Lablanc. Aceeași poveste la intrarea pe podul Champlain. În rest, nu avem probleme deosebite în trafic. AMT și STM circulă fără probleme.
Azi, în 1885, George Eastman, fondator al companiei Kodak, a inventat în SUA pelicula de nitroceluloză pentru a imprima imagini.
În 1938, chimistul elvețian Albert Hofmann a sintetizat pentru prima oară drogul halucinogen LSD la laboratoarele Sandoz din Basel, Elveția.
Pe 16 noiembrie 1979 s-a dat în folosință, experimental, primul tronson al magistralei 1 a metroului din București între stațiile Timpuri Noi și Semănătoarea.

16 noiembrie 2014 – Sute de români au așteptat în frig ore în șir în fața consulatului României de la Montreal pentru a vota în al 2-lea tur al alegerilor prezidențiale.







