Montreal de weekend

Foto courtesy Restaurantul EVOO din Saint-Henri, participant la festivalul gurmand „MTL à TABLE”.

De mâine revenim la temperaturi normale pentru această perioadă a anului.

După o săptămână cu vreme perfectă, vom intra în noiembrie cum se cuvine. Temperatura din weekend va sta în jurul a 8 grade. Țineți minte:winter_Is_Coming

Dacă aveți timp duminică și vreți să vă solidarizați cu mișcările de protest din România, mai mulți montrealezi se vor întâlni în Place de la Roumanie. Mai multe detalii aici.

Vineri seara, Cristian Măcelaru va dirija Orchestra Metropolitană din Montreal. Biletele încep de la 36$, taxe incluse. Mai multe detalii aici.

Dacă weekendul trecut a fost unul al festivalurilor de film, weekendul acesta este unul gurmand. Gurmand, dar fără carne, trebuie să menționăm. Sâmbătă are loc la Marche Bonsecours a doua ediție a Festivalului Vegan din Montreal. Vor avea loc demonstrații de gătit, prezentări de rețete, degustări și multe altele. Totul este gratuit.

Ca să puteți găsi vinul potrivit pentru tofu, avem la Place Bonaventure Marea Degustare de vinuri (și nu numai). Spania este tema degustării din acest an, iar intrarea costă 12$. Cupoanele costă 1$ bucata.

A mai rămas un weekend din MTL à TABLE, un festival gourmand la care participă peste 150 de restaurante. Puteți să încercați meniurile celor mai bune restaurante din Montreal la preț redus. Trei feluri de mâncare vă costă 21$ sau 31$. Pentru haute cuisine trebuie să scoateți din buzunar 41$.

Dacă tot ajungeți la Place Bonaventure, urcați încă un etaj. O să dați peste o expoziție canină mult mai haioasă. Intrarea costă 13.50$ (9,50$ copii) și arată așa:

A început Cinemania, o sărbătoare a filmului de limbă franceză care ne aduce trei premiere nord-americane: „Floride”, de Philippe Le Guay, „Marguerite et Julien”, de Valérie Donzelli și „Je suis mort mais j’ai des amis”, de Stéphane și Guillaume Malandrin.

Avem și muzică francofonă! A început festivalul Coup de coeur francophone, ajuns la ediția a 28-a. O mulțime de concerte bune cu bilete începând de la 8$.

Pasionații de fotografie trebuie să dea o fugă în Laval la Salon de la photo. Pentru 12$ puteți încerca aparatele foto și obiectivele pe care le visați și puteți participa timp de trei zile la ateliere gratuite, concursuri și demonstrații.

Festivalul Lumii Arabe propune sâmbătă un concert gratuit de sitar în clubul L’Escalier, începând cu ora 18. La 19:30, începe în același loc spectacolul de dans Erotico Halal, cu Andréa Fryett, pe muzica și poezia lui Nizar Qabbani.

Dacă motoarele sunt pasiunea dumneavoastră, dați o fugă sâmbătă seara pe la Stadionul Olimpic pentru Monster Spectacular. Yup, Monster Trucks care vor strivi mașini și se vor întrece în salturi. Cel mai ieftin bilet costă 25$.

Au mai rămas de menționat filmele care au intrat în cinematografe în această săptămână. Dacă nu aveți chef de Cinemania, iată care vă sunt opțiunile:

Un weekend liniștit să avem!