
Cerul va fi senin marți, iar temperatura maximă nu va depăși 10ºC. Este prima dimineață din această toamnă în care înregistrăm temperaturi negative. În acest moment avem -1ºC pe termometre.
Autostrada A13 sud este congestionată puternic între Sainte-Rose și Notre-Dame. Aceeași poveste cu A15 sud, între 640 și Notre-Dame. Pe A40 vest se circulă deosebit de greu începând cu Pointe-aux-Trembles și până la Pie IX. AMT și STM circulă fără probleme.
Pe 27 octombrie 1856 a pornit primul tren de pasageri din gara din Montreal către Toronto. În 1904 a intrat în funcţiune metroul newyorkez.
Azi, în 2002, trupele speciale rusești iau cu asalt teatrul din Moscova în care mai mulți teroriști ceceni au luat spectatorii și actorii ostatici. 50 de teroriști și 150 de ostatici mor în timpul asaltului.
Azi s-au născut Otto Wichterle (1913), inventatorul ceh al lentilelor de contact, actorul, regizorul și scenaristul Roberto Benigni (1952) și Nicolae Furdui Iancu (1956).







