
Azi e prima zi dintr-un șir lung de zile frumoase, fără pic de nori. Soarele va străluci pe cer toată săptămâna. Maxima zilei de marți nu va depăși 25ºC. Indicele UV va fi de 6, adică ridicat.
Evitați, dacă puteți, A13 sud. Este congestionată puternic între 640 și Notre-Dame. Pe A15 se circulă greu între Blainville și A40. Și A19 este blocată înaintea podului Papineau-Leblanc. A40 și A25 sunt puternic congestionate în dreptul intersecției dintre ele din cauza a două accidente de circulație. AMT și STM circulă fără probleme.
Pe 15 septembrie 1749, în Montreal, a fost culeasă prima recoltă de struguri din Noua Franță. În 1823 a fost văzută o balenă în portul din Montreal.
Azi, în 1928 a fost inaugurat drumul care face turul peninsulei Gaspesie. Este unul dintre cele mai frumoase trasee turistice din Quebec.
În 1935, liderul nazist Adolf Hitler anunţă noi legi prin care evreii erau excluşi din viaţa publică din Germania. Într-un discurs ţinut la adunarea Partidului Nazist de la Nűrnberg, el decretează că evreii sunt “supuşi ai statului”.







