Montreal dă startul Festivalului Limbii Române

24 iunie 2015 – Un grup de români care s-au întâlnit de Sânziene în parcul La Fontaine pentru Ziua Iei.
Foto Cristian Mijea / Știri de Montreal.

Festivalul Limbii Române în Canada și SUA va avea loc în perioada 15 – 18 august.

Prima ediție a festivalului, care va include o serie de spectacole muzical-literare dedicate sărbătoririi limbii române, va începe la Montreal în această sâmbătă, 15 august, de la ora 15:00, la centrul comunitar Côte-des-Neiges.

Festivalul, organizat de Institutul Cultural Român de la New York, va continua la Ottawa (16 august) și New York, la sediul institutului (18 august).

La festival vor participa compozitorul și interpretul Eugen Doga  – a cărui creație a intrat în circuitul european și universal al valorilor muzicale; „Valsul” său a fost declarat parte a Patrimoniului UNESCO – , naistul și dirijorul Vasile Iovu, scriitoarea și scenarista Luminița Dumbrăveanu, și regizorul artistic și om de televiziune Teodor Guțu, toți patru din Republica Moldova.

Acestora li se alătură Ala Mîndicanu, fost deputat în Parlamentul de la Chișinău, actualmente  președinte al Comunității Moldovenilor din Quebec.

Ziua Limbii Române se sărbătorește în România la 31 august, la aceeași dată cu Limba Noastră, o sărbătoare similară celebrată în Republica Moldova, din 1990.

Evenimentul din Montreal va avea loc la centrul comunitar Côte-des-Neiges, sâmbăta, de la ora 15:00. Un bilet la spectacolul care va dura aproximativ trei ore costa 25$.

Mai multe detalii aici sau la (438) 937-3608.

11856466_10153570003991907_2005328840647620489_o