Prima pagină, știri din Montreal: miercuri, 3 iunie, 2015

Deși a ieșit soarele, temperatura înregistrată în această dimineață în Montreal este de numai 8ºC. Maxima zilei de azi nu va depăși 21 de grade. Indicele UV este 9, adică foarte ridicat.

Circulația este îngreunată pe A13 sud, între Dagenais și Notre-Dame, pe A19 sud în zona podului Papineau-Leblanc și pe A20 est, între avenue Dollard și Turcot Interchange. Linia de tren AMT Vaudreuil–Hudson are o întârziere de 10 minute după Dorval, iar linia Candiac  are 15 minute întârziere din cauza unor probleme de semnalizare. STM circulă normal.

Azi, în 1267, găsim prima menţiune documentară a oraşului Mediaş. În 1924 a murit scriitorul ceh Franz Kafka, iar în 1969 a fost difuzat ultimul episod al serialului original Star Trek.

În 2002 s-a desfășurat la Cluj, în perioada 3-9 iunie, prima ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF).

În această seară Impact va întâlni Vancouver Whitecaps în Montreal pentru primul meci din finala campionatului canadian. Meciul începe la ora 20:00 pe stadionul Saputto.

3 iunie 1778 – Apare primul număr al ziarului „La Gazette de Montréal”, cel care va deveni Montreal Gazette din zilele noastre.

3 iunie 1778 – Apare primul număr al ziarului „La Gazette de Montréal”, cel care va deveni Montreal Gazette din zilele noastre.

 

La_Presse_3_iunie_2015 Montreal_Gazette_3_Iunie_2015

 

Le_Devoir_3_Iunie_2015

 

Journal_Montreal_3_Iunie_2015

 

Metro_3_Iunie_2015 24H_3_Iunie_2015

 

Globe_Mail_3_Iunie_2015

 

National_Post_3_Iunie_2015