
Ne așteaptă o zi cu cer înnorat, ploi și rafale de vânt de până la 50 km/h. Maxima nu va depăși 23ºC. Indicele UV este 3, sau moderat.
Haos în trafic, ca în orice zi ploioasă. Problemele cele mai grave le întâlnim pe A19 sud, între 640 și 440 și pe A40 vest între Langelier și Papineau. AMT și STM circulă normal.
Azi, în 1930, Carol de Hohenzollern este proclamat rege al României, sub numele de Carol II. În 1838, în Bucuresti, a fost deschisă prima bibliotecă publică, la Colegiul Sf. Sava.
În 8 iunie 1869, Ives McGaffey, din Chicago, cere brevetul pentru inventarea unui aspirator mecanic. În 1824, Noah Cushing obține un brevet pentru mașina de spălat rufe. Este primul brevet emis în Canada.
În 1995 a fost lansată naveta “Discovery”, această misiune marcând al 100-lea zbor spațial american cu personal uman la bord (Cap Canaveral, Florida).

8 iunie 1866 – Prima ședință a Parlamentului Canadei Unite la Ottawa. În fotografie: clădirea parlamentului, în construcție în 1865.





