Calitatea vieții: Canada nu se află în top 10

Cel puțin aceasta este părerea canadienilor care au răspuns.

Deși Canada obține întotdeauna rezultate bune în aproape toate topurile bazate pe date statistice culese de Statistics Canada, când îi întrebi pe canadieni, țara în care locuim nu mai ajunge în TOP 10.

Canada s-a clasat doar pe poziția 12 într-un top întocmit de Sergiu George de la MoveHub, o companie internațională de relocări.

Surprinzător, ne clasăm în urma unor țări ca și Arabia Saudită (6) sau Oman (7). Elveția, Danemarca și Germania ocupă primele trei poziții din top.

La capătul celălalt, Cuba este țara cu cea mai scăzută calitate a vieții. Venezuela, Ghana și Mongolia o urmează îndeaproape.

Topul se folosește de date „user generated” publicate de situl Numbeo ca să claseaze calitatea vieții în aproape toate țările din lume. Potrivit autorilor, fiind vorba de informații obținute de la oameni de rând, topul prezintă percepția locuitorilor unei țări despre calitatea vieții.

Participanții la studiu au răspuns online la întrebări legate de siguranță, sistemul de sănătate, prețuri și puterea de cumpărare, trafic, navetă, poluare și raportul dintre salarii și piața imobiliară.

Țările marcate cu asterisc * sunt țări pentru care datele obținute nu sunt considerate relevante în totalitate. De asemenea, există câteva țări pentru care nu sunt publicate niciun fel de date statistice.

Studiile efectuate de MoveHub au apărut în publicații ca Business Insider, Forbes, The Guardian, BBC sau Time.

Living Costs World Map