Protest la Montreal împotriva defrișărilor din România

1

135 de persoane au anunțat că vor protesta în fața Consulatului de la Montreal.

Mai mulți membri ai comunității românești din Montreal vor participa sâmbătă, 9 mai, la un protest împotriva defrișărilor ilegale din România, în fața Consulatului General al României (harta).

Protestul face parte dintr-o campanie internațională. Mii de oameni sunt așteptați la proteste organizate în mai multe orașe din România, printre care amintim Bucureşti, Braşov, Cluj Napoca, Iaşi, Ploieşti, Oradea, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava, Vaslui, Constanţa.

Alte manifestații au fost anunțate în diaspora, în Montreal, Toronto, Londra, Paris, Viena, München și Madrid. Până în acest moment, pe pagina de Facebook a evenimentului din Montreal și-au confirmat prezența 135 de persoane.

Ca o primă acțiune, o scrisoare de protest a fost înmânată acum trei zile Consulatului General al Austriei de la Montreal. Alte scrisori și email-uri au fost trimise clienților companiei austriece Schweighofer, acuzată de achiziționarea de lemn tăiat ilegal din România.

Manifestația din Montreal va începe la ora 14:00 în fața Consulatului (1010, Sherbrooke Ouest). Poliția din Montreal a fost anunțată de către organizatorii evenimentului.

Mobilizarea a zeci de ONG-uri din România și din străinătate a avut loc după ce un ONG din SUA (Environmental Investigation Agency) a înregistrat cu camera ascunsă manageri ai companiei austriece Schweighofer acceptând să cumpere lemn tăiat ilegal.

One Response