Guvernul cântărește vânzarea Hydro-Quebec, SAQ

Foto Știri de Montreal.

Guvernul Couillard analizează vânzarea de active pentru a reduce datoria provinciei.

Ministrul de finanțe al Quebecului, Carlos Leitão, a declarat luni că guvernul cântărește vânzarea de companii de stat, odată cu revizuirea tutor programelor în care este implicat statul.

Leitão a precizat că nu există în acest moment niciun plan concret de vânzare sau de privatizare parțială a companiilor de stat, dar că este analizată această idee pentru a reuși să propună bugete echilibrate până în 2020.

Printre companiile de stat incluse în analiză se află și Hydro-Quebec. Compania a vărsat la bugetul provincial 2,5 miliarde de dolari din profitul de 3,38 miliarde de dolari înregistrat în 2014.

Criticii guvernului susțin că o privatizare a Hydro-Quebec ar aduce imediat o scumpire a curentului electric. Compania Hydro-Quebec reprezintă, de asemenea, o realizare de care populația provinciei este mândră.