Ministrul Chris Alexander: 4 ani pentru cetățenie din această vară

Foto arhiva Știri de Montreal

Ministrul imigrării a reamintit/confirmat informația într-o videoconferință.

Ministrul imigrării, Chris Alexander, nu a dorit să ofere o dată exactă pentru intrarea în vigoare a noii perioade de așteptare, preferând să spună că va reveni cu un anunț foarte curând.

Conform noilor reguli, care au fost votate și au primit acordul regal în 2014, un imigrant trebuie să fi petrecut în Canada patru ani din șase înainte de a fi eligibil pentru cetățenia canadiană.

Deși legea a fost votată acum aproape un an de zile, prevederile privind durata trăită în Canada și obligativitatea de a fi prezent cel puțin 183 de zile pe an în țară nu au fost aplicate până în acest moment.

La sfârșitul anului 2014, Immigration Canada avea în așteptare 255.000 de cereri pentru acordarea cetățeniei. Durata de procesare a dosarelor a fost redusă datorită eliminării unui pas din procesul de acordare a cetățeniei.

Ministrul a mai declarat în trecut că o mai bună colaborare cu poliția de frontieră a ajutat, de asemenea, la verificarea mai rapidă a duratei de ședere efectivă a candidaților pe teritoriu canadian.

În același timp, perioada petrecută în Canada cu viză de student sau cu viză temporară de muncă nu va mai putea fi socotit la depunerea cererii de cetățenie. Doar timpul petrecut în Canada ca și rezident permanent va conta de acum înainte.

Alte modificări aduse de legea cetățeniei din 2014 sunt:

  • Testul de limbă devine obligatoriu pentru toți candidații cu vârste cuprinse între 14 și 64 de ani. (Update 21:14 – sunt exceptați cei care au terminat studii într-o limbă oficială a Canadei și pot dovedi aceasta cu o diplomă sau cei care au parcurs tot programul de francization și au obținut un certificat, minim 4+)
  • Candidații trebuie să dovedească faptul că și-au depus declarațiile de venit în cei patru ani.
  • Candidații trebuie să-și declare intenția de a locui în Canada după obținerea cetățeniei.