Salon Ma Carrière

Foto courtesy OTA Photos.

Ediția cu numărul 8 a salonului Ma Carrière va începe mâine la Montreal.

Târgul din acest an reunește 50 de organizații din diferite domenii profesionale. Recruteri din 17 domenii, inclusiv din finanțe, IT, administrație publică, comerț, pază și protecție vor fi prezenți pentru a se întâlni cu angajații potențiali la Palais des congrès.

Vizitatorii vor putea întâlni timp de două zile și specialiști în formare sau reorientare profesională de la mai multe instituții de învățământ.

Câteva sute de joburi sunt disponibile în diferite domenii. Salonul va fi deschis miercuri (18 martie) între orele 12:00-18:00 și joi (19 martie) între orele 10:00-17:00.

Pentru informații suplimentare accesați situl SalonMa Carrière Dacă aveți nevoie de un model de CV și alte câteva sugestii testate cu succes, accesați categoria Primii pași – Știri de Montreal.