
Găleți, ceainice și alte produse emailate pe rafturi din Montreal.
Priveliște rară de această parte a Atlanticului! Printre rafturile magazinului Winners din Montreal a apărut un stand cu produse emailate Made in Romania.
Prezentate ca produse vintage, gălețile, carafele și alte vase emailate în Mediaș se vând la prețuri cuprinse între 6$ și 25$.
O găleată clasică cu care se aducea apa de la fântână la țară vă costă 24,99$. O cană gradată se vinde la 6,99$ iar pentru o carafă trebuie să scoateți din buzunar 14,99$.
Produsele sunt fabricate de Emailul Mediaş, o fabrică înfiinţată în anul 1921. La acea vreme se numea „Uzinele de modelat și emailare Westen”.
În 1945, uzina din Mediaș era deținută de în proporție de 51,16% de cetățeni străini. Administrația Bunurilor Sovietice a confiscat aceste acțiuni în acel an. Până în 1978, a fost singurul producător de vase emailate din România.
Produsele de mai jos se găsesc la magazinul Winners de pe Decarie. Lăsați-ne un comentariu dacă ați mai văzut produse Made in Romania în Montreal.
- Vase emailate produse de SC Emailul SA, Mediaș, într-un magazin Winners din Montreal. (Foto Cristian Mijea / Știri de Montreal)
Traducerea in franceza le-a facut-o Google!
Deci “emailul” s-a inventat la Medias in 1921…