Furtuna secolului în Montreal

Foto: Arhivele primăriei Montreal, Patricia Ling.

Azi se împlinesc 44 de ani de la „furtuna secolului” din Montreal.

Iarna fusese deosibit de grea în acel an. Începând cu luna decembrie a anului 1970, peste Montreal căzuseră 2,8 metri de zăpadă. Orașul nu mai prididea cu transportatul zăpezii și descărcarea ei în fluviul Saint Laurent.

Primarul Jean Drapeau prevăzuse în buget 7,5 milioane de dolari pentru deszăpezire. Nota de plată ajunsese deja la 11 milioane de dolari. Camioanele transportaseră mai mult de un milion de încărcături de zăpadă.

Orașele Mont-Royal și Westmount nu mai aveau sare pentru a împrăștia pe străzi. Multe arondismente închiseseră complet unele străzi. Hampstead încerca să închirieze terenuri pentru a depozita zăpada.

Doar două municipalități sunt norocoase. LaSalle aruncă toată zăpada în fluviu, în timp ce Outremont dispune de o uzină de topit zăpada care lucrează 24 de ore din 24.

Furtuna începe în noaptea de 3 spre 4 martie, 1971. Peste oraș cad 43 de centimetri de zăpadă, iar vântul atinge viteze de până la 110Km/oră. Stația meteo de la grădina botanică înregistrează 54 cm de zăpadă și vânturi de până la 100 km/h.

Aeroportul este închis, toate locurile în hotelurile din Montreal sunt ocupate. Holurile hotelului Queen Elisabeth devin dormitoare. Clienții sunt rugați să împartă camerele.

Mașinile de poliție nu se pot deplasa. Orașul face apel la proprietarii de snow-mobile. Peste 200 de proprietari de ski-doo vor ajuta concitadini care nu se pot deplasa.

În dimineața zilei de 5 martie găsim peste 150 de mașini blocate pe autostradă, la intrarea în tunelul La Fontaine. Două persoane sunt găsite înghețate în mașinile îngropate sub zăpadă. Prima va fi descoperită datorită antenei radio, singura parte vizibilă din mașină. A doua persoană decedată în mașină a fost descoperită înghețată în seara zilei de 5 martie.

Supranumită „furtuna secolului”, a ucis în total 12 persoane în Montreal și a lăsat mii de montrealezi fără curent electric timp de aproape 10 zile în anumite zone.

Deși nu este cea mai importantă ninsoare din Montreal, trei factori au cauzat consecințele dezastruoase din acel an: cei 43 cm de zăpadă căzuți într-o singură noapte, viscolul de aproape 110km/oră și faptul că străzile erau deja acoperite de 56 cm de zăpadă.

O jumătate de milion de camioane încărcate cu zăpadă au fost necesare pentru a transporta zăpada de pe străzile orașului.