Flashmob cu mărțișoare în piața Jean Talon

Imagini Cristian Mijea / Știri de Montreal.

O mână de inimoși au umplut Jean Talon de mărțișoare și bucurie.

Koolture Tricolore, un “trib inimos de moldoveni” stabiliți la Montreal a organizat pentru al doilea an “marea împărțeală de mărțișoare”, oferind trecătorilor din piața Jean Talon un strop de primăvară.

Vreo zece entuziaști erau prezenți duminică la prânz în Jean Talon, înarmați cu mărțișoare. O oră mai târziu, toată piața era colorată în alb și roșu. Oriunde te uitai dădeai peste cineva purtând mărțișoare în piept.

E tradiția noastră și e o bucurie să o împărtășim cu restul lumii”, spune Nata Albot, Director la Koolture Tricolore.

Trecătorii au primit mărțișoare și au ascultat curioși povestea obiceiului românesc, zâmbind optimist când au auzit că mărțișorul este simbolul renașterii, al unui nou început și că este “vestitorul” primăverii, după o iarnă grea și (prea) lungă.

O primăvară fumoasă să avem!