4 ani de așteptare pentru viză, după obținerea CSQ

5

Muncitori calificați – dosarele de emigrare acceptate de Quebec sunt blocate la federali.

Durata de așteptare pentru tratarea dosarului federal de emigrare de către biroul de la București a crescut la aproape patru ani.

Aceasta se adaugă timpului pe care candidații l-au petrecut așteptând un certificat de selecție de la Immigration Quebec.

Biroul din România s-a aflat în 2014 aproape de coada clasamentului în ceea ce privește viteza de procesare a dosarelor federale. Conform Immigration Canada, 80% dintre cei care au avut dosarele analizate în 2014 au așteptat 45 de luni (3,75 ani).

La nivel întregului Glob, numai birourile din Beirut (Liban) și Amman (Iordania) sunt mai lente

Biroul Immigration Canada de la București se ocupă de candidații din România, Moldova și Bulgaria.

 

Situația nu este roz nici la nivel provinciei Quebec (CSQ). Un candidat din România are de așteptat 17 luni pentru simpla verificare a actelor, apoi alte 1-3 luni pentru o examinare preliminară și încă 1-9 luni pentru examenul de selecție.

Puteți consulta întârzierile la dosare pe siturile Immigration Canada și Immigration Quebec.

5 Responses

  1. Diana

    Serios, te-ai documentat tu bine! Dacă era să fie real temenul de 45 de luni, în ceea ce ne privește pe noi, asta ar fi însemnat că 80% din dosarele românilor finalizate în 2014 ar fi fost depuse în 2010. Total fals. În cazul în care nu știai, o bună parte din dosarele românilor depuse în 2013 la CIC au fost finalizate în 2014 (termen 6-8 luni) iar restul se procesează acum (termen 12-18 luni). În ceea ce privește termenul de 45 de luni apărut parcă din neant, este din cauză că, acum câțiva ani, ambasada de la București a preluat spre prelucrare o serie de dosare provenind din Orientul Mijlociu, dosare care au fost finalizart în 2014. De unde și acel 80% de dosare prelucrate în 45 de luni. Jurnalist leneș și ignorant, informează-te înainte să te dezinformezi. Oricine poate cititi statisticile apărute pe siteurile oficiale MIDI și CIC, dar se pare că nu toți le înțeleg.

    • canadianu'

      Fac ceva pe Canada si pe Quebec…. Ce prosti suntem noi sa stam la coada pt o viata de emigrant frustrat.Sa ne f…uta ei cum vor.E si superfrig 9 luni pe an.Va sfatuiesc sa-i futem in gura pe federali si provincialii din Quebec….

      • Diana

        @ JdeMtl. Nu, nu am nici o firmă. Ideea e că și românii, și bulgarii și basarabenii care au avut dosare la București în 2010-2012 s-au văzut cu ele finalizate. Mai sunt în lucru dosare din 2013 și atât. Dacă nu ești la curent cu lucrurile astea, de ce comentezi? Cam cum ar trebui să-ți desenez ca să înțelegi că amărâții din Orientul Mijlociu au fost cei care au așteptat 45 de luni? Ia și caută pe forumuri internaționale relatări despre transferul dosarelor de la Aman la București.
        @ canadianu’ Îmi pare rău pentru frustrările tale, dar cu asemenea limbaj nu prea ai șanse să aduni altceva.

    • JdeMtl

      Nu, asta inseamnă ca 80% din dosare au fost finalizate in 45 de luni,
      sau te minte guvernul. Romanii de care vorbesti pot fi in categoria celor
      20% ramasi. Nu conteaza de ce a durat atata pentru omul care asteapta. Ai firma de imigrat cumva si iti strica afacerea situl asta?

  2. Vivky

    Opinia mea strict personala de posesor CSQ si viitor emigrant in Quebec este ca termenul avansat de 45 luni este real. Dar exista un mare dar : in 2014 au prelucrat dosarele vechi si foarte vechi (2010/1/2) in detrimentul celor mai recente, practic au inchis niste ani cu dosare vechi si cumva acum au ajuns aproape la zi. Cred cu tarie ca se va reveni la termenul de dinaintea celui cu 45 luni poate nu la 18 luni dar 20-22 luni cu al doilea dosar este rezonabil. In 45 de luni expira rezultatele analizelor medicale de 3-4 ori, expira valabilitatea CSQ, multi vor renunta.