Zona metropolitană Montreal are 4 milioane de locuitori

Montreal la răsărit. Foto Cristian Mijea / Arhiva Știri de Montreal

Populația Canadei a ajuns la 35.512.285 de locuitori.

Toronto, Montreal și Vancouver găzduiesc 35,3% din toată populația Canadei. Creșterile cele mai mari ale populației sunt înregistrate, însă, în zone metropolitane din Alberta și Saskatchewan.

Montreal a ajuns conform estimărilor Statistics Canada la 4.027.100, în timp ce Toronto a depășit 6 milioane de locuitori cu 55.700. Vancouver are doar 2.470.289 de locuitori.

Creșterea populației în perioada 2013 – 2014 în zonele metropolitane se datorează în mare parte imigranților. Aceștia reprezintă două treimi din creșterea înregistrată.

Pentru al 3-lea an consecutiv, creșterea cea mai mare a populației este înregistrată în Alberta și Saskatchewan. Calgary a înregistrat cea mai mare creștere (+3.6%) urmată de zona metropolitană Edmonton (+3.3%), Saskatoon (+3.2%) și Regina (+2.8%).

Montreal se află pe locul 17 și a crescut doar cu 1,1%. Toronto a înregistrat o creștere de 1,5% și se află pe locul 7, în timp ce Vancouver se află pe locul 9, cu 1,3%.

Dacă vorbim de migrare intra-provincială, Ontario și Quebec au înregistrat cea mai mare pierdere de rezidenți.

Din Quebec au plecat 35.552 de persoane în timp ce 82.073 de rezidenți din Ontario au ales să trăiască în altă parte a Canadei.

Singurele provincii care înregistrează o creștere a populației din migrare inter-provincială este Alberta, Saskatchewan și British Columbia. Cel puțin 42.206 canadieni au decis să se mute în aceste provincii.