Caz suspect de Ebola în Montreal

Ministerul Sănătății a anunțat internarea pacientului la ora 12:30.

Un caz suspect de Ebola a intrat în atenția medicilor din Montreal. O persoană care s-a întors dintr-o călătorie dintr-una dintre țările din Africa de Vest afectate de virus prezintă simptomele specifice bolii.

Din motive de confidențialitate, ministerul a refuzat să dezvăluie date despre pacient sau spitalul din Montreal în care a fost internat.

Autoritățile așteaptă rezultatul analizelor efectuate de Laboratorul de Sănătate Publică din Quebec. Acestea ar trebui să fie disponibile în următoarele zile.

Provincia s-a confruntat până acum cu șapte cazuri de pacienți posibil infectați cu virusul mortal. Analizele ulterioare au dovedit că niciunul dintre ceilalți pacienți nu contractaseră Ebola. Ultimul caz suspect a fost înregistrat în Lanaudière, în data de 20 ianuarie, 2014.

Patru dintre pacienții suspectați de contractarea virusului au fost din regiunea Montreal. Până acum nu a fost confirmat niciun caz de Ebola în Quebec sau Canada.