Montreal de weekend

Instalația – joc virtual Fascinoscope, parte a Luminothérapie.

A venit și primul weekend dintr-un ianuarie cam sărac în evenimente.

Dar să începem cu începutul: primiți cu plugușorul? Ascultați aici unul cum se face la țară, în Humulești -Targu Neamț în 2011.

Altfel, avem una caldă, una rece în primul weekend din an. Sâmbătă, -8ºC (-15ºC cu factorul vânt) iar duminică ne plouă la plus 8 grade.

Cum cifra 8 e la modă zilele astea, 8% dintre patinoare de pe insulă sunt deschise, adică cele refrigerate. Zilele călduroase din jurul Crăciunului au cam încurcat planurile primăriei.

Vechiul Port nu a deschis sezonul la pescuit la copcă din cauza gheții prea subțiri. Nici nu o să-l deschidă foarte curând cum duminică se anunță ploaie și 8ºC cu plus.

Diavoli și Pinguini pentru Canadieni: the Habs zboară vineri până la New Jersey pentru meciul cu Devils. Price va intra pe teren pentru al 400-lea meci din carieră. Sâmbătă îi vom întâlni pe Pitsburg Penguins.

Tot vineri, juniorii din naționala Canadei de hochey vor întâlni Danemarca în cadrul Campionatului Mondial 2015. Până acum i-am învins pe suedezi cu 8-0 și pe americani cu 5-3. Meciul începe la ora 20:00 și e transmis de TSN. (Pssst! Americanii erau conduși de ruși cu 2-1 la ora redactării știrii)

Sâmbătă seara avem ultima șansă să vedem focurile de artificii. Telus Fire on Ice începe la ora 20:00. Între timp patinoarul refrigerat din Vechiul Port este deschis iar biletul costă 6,50$ pentru adulți și 4,25$ pentru cei mai mici de 12 ani.

Tot în Vechiul Port putem să vizionăm două filme în aer liber de la ora 17. Sâmbătă rulează „Le sapin a des boules” (Christmas Vacation), iar duminică „Une histoire de noël” (A Christmas Story).

Singurul festival care ne propune ceva zilele acestea este Hivernale, la Stadionul Olimpic. Cu el o s-o ducem până în luna martie, în fiecare vineri și sâmbătă.hivernale

Nu uitați de Luminothérapie. Dacă ajungeți seara în centrul orașului opriți-vă pe la cele 8 proiecții video (din nou numărul magic) și pe la instalația atât de frumoasă, Prismatica. Click aici pentru hartă.

În rest trebuie să ne mulțumim cu programul muzeelor din oraș. Duminică este ultima zi a Bienalei de artă contemporană. Oricum va ploua, prin urmare, de ce nu?

Nu uitați că brazii de Crăciun uscați vor fi colectați în Montreal pe data de 7 și 14 ianuarie. În Laval vor fi adunați în 5 și 16 ianuarie. Longueuil-ul îi adună pe 12 ianuarie. Așa nu vor ajunge la groapa de gunoi, ci vor fi reciclați.

Un weekend excelent să avem!