
Agenția metropolitană de transport (AMT) a inaugurarat în sfârșit noua linie de cale ferată.
Navetiștii din nord-estul Montrealului și cei din Rive-Nord au de ce să se bucure în această zi. Prima garnitură de tren care deservește estul Montrealului, Repentigny, Terrebonne și Mascouche a părăsit gara din ultimul oraș menționat luni, la 5 dimineața.
Lucrările la cei 52 de km de cale ferată pe care circulă Train de l’Est au fost finalizate cu o întârziere de 5 (cinci) ani de zile. În același timp bugetul s-a dublat. Ce ar fi trebuit să coste 360 de milioane de dolari a ajuns în final la 665 milioane.
Călătoria din Mascouche până în Gare Centrale durează aproximativ o oră și 5 minute. Primul tren pornește către Montreal dimineața, la ora 5:40. Ultimul tren părăsește gara din Montreal la ora 19:12. Trenul nu circulă sâmbăta și duminica. (Programul complet)
Agenția metropolitană de transport a construit și zece noi gări, care vor deservi 5.500 de pasageri la orele de vârf. Aproape 30% dintre noii pasageri se deplasează acum către centrul Montrealului cu mașina. Train de l’Est va avea capătul de linie la Gare Centrale.
Foto courtesy AMT.