5 Revelioane în Montreal

Am început deja numărătoarea inversă pentru 2015!

Pentru cei care încă se mai gândesc ce să facă în noaptea de revelion, iată 5 feluri în care îl puteți petrece în Montreal.

1. Marele chef din Vechiul Port

Sărbătorit aproape anual, Anul Nou în Place Jacques Cartier adună mii de Montrealezi în noaptea de sfârșit de an. Petrecerea începe la ora 19:00. La 22:00 urcă pe scenă Les Soeurs Boulay, Bernard Adamus și Alex Nevsky.

Urmează numărătoarea inversă și artificiile de la miezul nopții. Se dansează apoi până la ora două dimineața. Îmbrăcați-vă bine! Meteorologii anunță o temperatură resimțită de -17ºC. Pentru mai multe informații click aici.

1bis. Laval – spectacol special pentru un an special

Pe lângă anul nou, Laval sărbătorește și 50 de ani de existență cu un „grand spectacle”. Petrecerea va avea loc în  Place du 50e – Centropolis și este gratuită.

Montreal îl împarte pe Alex Nevsky. Capul de afiș este făcut de Porn Flakes. Vor mai cânta Radio Radio, DJ Champion, Rémi Chassé, Loco Locass, Lulu Hugues, Yann Perreau și Too Many Cooks.

Spectacolul începe la ora 20, click aici pentru mai multe informații.

2. Revelion tot în aer liber, la Stadionul Olimpic

De stați în estul Montrealului, vine muntele la Mahomed. Satul de iarnă de la Stade olympique a pregătit o petrecere care va începe la ora 20:00.

Concertează DJs Cristobal Urbina, MightyKat, Ohm Hourani și Vincent Lemieux. Puteți să patinați și să jucați curling bavarez, un soi de curling fără mopuri.

Organizatorii se laudă cu un disco-ball gigant la miezul nopții, plus alte surprize. Informații aici.

3. Încercați-vă norocul la cazino

Cu atenție, bineînțeles. Casino Montréal începe petrecerea la ora 16 și numără anul nou de la Paris la Montreal toată seara.

Freddie James Project va fi responsabil cu muzica începând cu ora 21:00, iar restaurantul va servi un meniu special între orele 3:30 și 00:30. Info aici. Rezervări la 514-392-2709.

4. Crescent party

Cea mai petrecăreață stradă din Montreal nu putea să se lase mai prejos. Toate barurile de aici au pregătit petreceri de anul nou.

Prețurile variază între 10$ și 30$ și majoritatea includ șampania de la miezul nopții. Destinație obligatorie de aveți chef să intrați în 2015 dansând.

5. Stați acasă ca moșii

Și așa e prea frig afară! La -17ºC să înghețe alții! Oricum un revelion cuminte nu înseamnă unul mai puțin reușit. CBC și Radio Canada au pregătit programe speciale de Anul Nou.

CBC începe comedia la ora 20:00 cu Air Farce New Year’s Eve și continuă cu Ron James la ora 21:00. La 11:30 începe showul celor de la 22 minutes.

Radio Canada își începe programul special la ora 18:30. O va ține dintr-o comedie într-alta până la miezul nopții. Nu lipsește nici Infoman, nici anuala emisiune Bye bye. Programul va fi transmis în direct și pe web.

Puteți chiar să urmăriți programul din Times Square, New York, începând cu ora 18:00. Organizatorii au pregătit un live webcast aici.

Să avem un an nou mai bun decât cel care trece! La Mulți Ani!