Sărbători – cât și pe ce cheltuim

Cât cheltuie Quebecul cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă?

Un studiu al Asociației vânzătorilor cu amănuntul din Quebec a aflat că doar 63% dintre noi avem de gând să cumpărăm cadouri de Crăciun. Aproape un sfert avem de gând să cumpărăm cadourile on-line.

Bugetul mediu al unei familii din Quebec pentru sărbătorile din acest an este de 639$. Suma este aproape identică cu cea din 2013. Cadourile reprezintă 58% din acest buget, restul de 42% fiind rezervat mâncării și băuturii.

Aproape jumătate dintre locuitorii Quebecului (48%) au declarat că vor include gift cards în cadourile din acest an. Procentul este identic cu cel din 2013.

Singurul lucru care a crescut semnificativ în ultimii ani este numărul celor dintre noi care își vor face cumpărăturile on-line. Dacă în 2008 numai 9% spuneau că vor comanda pe internet, cifra a crescut la 23% în 2014.

11% dintre cei intervievați au declarat că nu sărbătoresc Crăciunul, iar 5% dintre cei care îl sărbătoresc au declarat că nu vor oferi niciun cadou.