
Liderii sindicali ai poliției din Montreal doresc o lege care să interzică orașelor stabilirea de cote la dat amenzi.
Doi lideri ai Fraternității Polițiștilor din Montreal și Quebec au anunțat într-o conferință de presă că au trimis o scrisoare ministrului Siguranței Publice. Sindicaliștii cer interzicerea prin lege a cotelor la dat amenzi.
Agenții poliției din Montreal au o cotă zilnică de 16 amenzi, impusă de primăria orașului. Șefii de sindicat au denunțat măsura ca fiind nimic altceva decât o modalitate de a aduna bani la bugetul orașului.
„Cotele obligatorii nu sunt altceva decât taxe deghizate”, a declarat vicepreședintele sindicatului polițiștilor din Quebec.
Sindicaliștii au admis de asemenea existența capcanelor pentru amendarea montrealezilor. Ei au declarat că polițiștii sunt nevoiți să se folosească de acestea pentru a-și îndeplini cotele impuse de primăria Montrealului.
Montreal a fost campion la dat amenzi în 2011. Orașul nostru a încasat din amenzi 186 de milioane de dolari, o medie de 111$ de la fiecare locuitor al orașului. O amendă de parcare costă în Montreal 52$ + taxe. Toronto încasează 30$ pentru același lucru, iar orașul Quebec 39$.
Primăria orașului a lăsat de-o parte acum zece zile orice pretenție conform căreia amenzile ar fi utile mai cu seamă siguranței populației. Montreal a dat în judecată sindicatul SPVM pentru recuperarea banilor de pe amenzile care nu au fost date de polițiști, cu care se află într-un conflict de muncă de câteva luni.