Canada trimite 20 de observatori în Republica Moldova

Foto courtesy Klearchos Kapoutsis

Alegerile parlamentare vor avea loc în Republica Moldova pe 30 noiembrie.

Canada va trimite până la 20 de observatori în Republica Moldova pentru alegerile parlamentare de la sfârșitul lunii noiembrie.

Aceștia vor ajunge în Chișinău pe 26 noiembrie și vor trebui să părăsească Moldova înainte de 2 decembrie. Canadienii interesați să fie observatori la alegeri, trebuie să aplice până pe 13 noiembrie aici.

Observatorii vor asista la alegeri ca parte a misiunii din Republica Moldova a biroului pentru instituții democratice și drepturile omului din cadrul OSCE. Limba de lucru a OSCE este engleza. Sunt asigurate cheltuielile zilnice și cele de transport și cazare.

„În vreme ce unii încearcă să se opună libertății și democrației, suportul Canadei pentru alegerile din Moldova demonstrează angajamentul nostru față de poporul Moldovei, precum și față de cei care sunt hotărâți să urmărească un viitor democratic și independent, sub domnia legii”, a declarat ministrul de externe John Baird.