BIXI, salvat pentru încă cinci ani

Primăria Montreal va trebui să finanțeze cu 2,9 milioane de dolari pe an sistemul BIXI

Serviciul de închirieri de biciclete, salvat anul trecut de la faliment de către primăria Montrealului, va rămâne pe străzile orașului pentru cel puțin cinci ani.

Primarul Denis Coderre a anunțat astăzi că intenționează să finanțeze BIXI pentru următorii ani, dar că decizia trebuie aprobată întâi și de comitetul executiv și apoi de consiliul local.

„BIXI face parte din semnătura Montrealului, /… / o să-l susținem pentru a menține orașul în poziția de lider în domeniul transportului alternativ și activ”, a declarat primarul Coderre.

Organismul non-profit care gestionează BIXI și-a prezentat duminică rezultatele pe acest an și a cerut orașului 2,9 milioane de dolari anual pentru următorii cinci ani.


     33.216 numărul de montrealezi care s-au abonat la BIXI în 2014, o scădere de 7% față de anul precedent.
3.214.867 Numărul de deplasări cu biciclete BIXI în 2014, în scădere cu 4% fața de 2013 din cauza iernii lungi.