Ascultați-l pe Glenn Greenwald gratuit, la Montreal

Foto courtesy Gage Skidmore

Jurnalistul căruia Snowden i-a încredințat documentele NSA vine la Montreal.

Glenn Greenwald va susține o prelegere joi, 23 octombrie de la orele 18:00 în sala Pollack a universității McGill din Montreal. Intrarea este gratuită pentru toată lumea. Nu se pot face rezervări, locurile se vor ocupa pe principiul primul venit, primul servit.

Glenn Greenwald este cunoscut mai cu seamă pentru dezvăluirile făcute în anul 2013 în legătură cu Agenția de Securitate Națională a SUA (NSA), în perioada în care lucra pentru The Guardian.

În anul următor a câștigat premiul Pulitzer împreună cu Washington Post. În luna mai a aceluiași an și-a lansat a 5-a carte, intitulată No Place to Hide.

În aceasta vorbește despre statul care supraveghează tot și despre experiențele sale în timpul în care dezvăluia informații din documentele care-i fuseseră încredințate de Edward Snowden.

Seria de conferințe intitulată Media@McGill a adus de-a lungul timpului numeroase personalități în Montreal. Dintre invitații din anii trecuți amintim Al Gore, Angela Davis, Seymour Hersh sau Peter W. Singer.

Evenimentul va fi transmis în direct pe mcgill.ca. Pentru a viziona prelegerea aveți nevoie de Microsoft Silverlight. Utilizatorii sistemului de operare Linux pot instala Pipelight.