Noi reguli pentru șoferii de taxi

Foto courtesy Louis Duchesne.

O să putem plăti cu cardul la finalul cursei.

Șoferii de taxi din Montreal vor trebui să respecte noi reguli în curând, a anunțat joi primarul Montrealului, Denis Coderre.

Primăria ar dori să le impună tipul și culoarea mașinii, într-o încercare de a face industria mai „verde”. Această propunere rămâne totuși pentru un viitor mai îndepărtat.

În curând, însă, toți șoferii de taxi vor fi nevoiți să își instaleze camere de supraveghere în mașină și să poată accepta plata cu cardul.

Unii șoferi au propus instalarea de panouri între scaunele din față și bancheta din spate, în stilul celor din New York, însă propunerea nu a fost bine primită de ceilalți colegi.

Pe lista lungă a propunerilor se află și unități GPS. Clienții vor putea urmări pe telefoane inteligente unde se află taxiul comandat.

Nu toți șoferii de taxi sunt de acord cu propunerile de mai sus.