Ministrul educației și medicii buni

Ministrul educației a încasat 215.000$ în bonusuri în timp ce era membru al opoziției.

Ministrul Yves Bolduc, de profesie medic, este acuzat că a profitat de un program pe care el însuși l-a pus pe picioare în timpul în care a fost ministrul sănătății în guvernul Charest.

În momentul în care și-a pierdut postul de ministru, odată cu revenirea PQ la guvernare, Yves Bolduc a început să își profeseze și meseria de medic. El a devenit medic de familie pentru 1.500 de noi pacienți. Adică aproximativ trei pacienți noi pe zi, aceasta în timpul în care era și membru al opoziției în parlamentul Quebecului.

Programul pus pe picioare în timpul în care era ministrul sănătății oferă medicilor de familie bonusuri între 100 și 200$ pentru orice nou pacient. Yves Bolduc a adunat astfel nu mai puțin de 215.000$ în perioada 2012-2013. Asta pe lângă cei 118.000$ pe care i-a încasat ca și membru al parlamentului.

Ceilalți 40.000 de medici de familie care au aderat la program au luat în medie doar 40, 50 de pacienți noi. Yves Bolduc a declarat că a găsit timpul necesar examinării celor 1.500 de noi pacienți în timpul serii și în weekend.

Bolduc susține în continuare că nu a făcut nimic ilegal. Între timp, regia RAAMQ i-a cerut să returneze bonusurile primite pentru aproximativ 500 de pacienți. Cum Yves Bolduc a ajuns din nou ministru, el nu va mai avea timp să se ocupe de pacienți.

Cât despre pacienții care își găsiseră medic de familie (după luni sau ani de așteptare) în persoana lui Yves Bolduc, aceștia s-au trezit din nou fără doctor și, mult mai rău, din nou în coada listei de așteptare, conform anunțului clinicii medicale în care a profesat ministrul.

Federația medicilor generaliști continuă să afirme că doctorul Bolduc nu a abuzat sistemul. Noul ministru al sănătății, Gaétan Barrette, a declarat că avea de gând să revizuiască programul pus pe picioare de colegul său.