Carduri clonate folosind parcometre modificate

Doi suspecți au fost arestați în timp ce al treilea este dat în urmărire.

Polițiștii au efectuat nouă percheziții și au arestat doi suspecți care făceau parte dintr-o rețea care clona cărți de credit. Ei instalau cititoare de benzi magnetice pe automatele de parcare din Montreal. Datele astfel obținute erau folosite pentru a clona cărțile de credit ale victimelor. O a treia persoană este dată în urmărire.

Ancheta a început în toamna anului trecut după ce un montrealez a sesizat poliția. Anchetatorii estimează că peste 100 de persoane au fost furate în acest fel de către grupul de infractori.

Poliția roagă populația să fie atentă când folosește cărți de credit și să se asigure că aparatele nu au fost modificate. Ei au subliniat de asemenea importanța monitorizării constante a conturilor bancare.

Atât bancomatele, cât și parcometrele din Montreal au fost proiectate în așa fel încât să nu fie ușoară modificarea lor de către răufăcători. Aceștia nu le pot desface și recurg la cititoare lipite peste cele legitime. Deși hoții sunt din ce în ce mai atenți și încearcă să copieze exact designul cititorului original, la o inspectare atentă se poate observa dacă aparatul are o piesă străină lipită în locul unde se introduce cardul.

Este recomandat să verificați apăsând și încercând să mișcați modulul în care se introduce cardul bancar. Modulele originale sunt robuste și nu se vor clinti din loc.