Târg de joburi la Montreal

Foto courtesy OTA Photos.

Ediția cu numârul opt al celui mai mare târg de joburi din Montreal va avea loc în perioada 17 – 18  octombrie la Place Bonaventure.

Târgul din acest an reunește un număr record de participanți, cu 91 de organizații (companii, agenții de plasare a forței de muncă și reorientare profesională), reprezentate de 350 de recrutori și specialiști în dezvoltarea carierei.

Aceștia vor fi disponibili pentru a evalua experiența, competențele și obiectivele de carieră ale oricărui candidat interesat, cu scopul de a-l angaja sau de a-l ajuta să își găsească o slujbă în Montreal, în Quebec sau chiar în alte provincii ale Canadei.

Vizitatorii vor avea acces la peste 3.000 de oferte de angajare. Pavilionul Régionalisation-Immigration : un emploi, un projet de vie se adresează în mod special imigranților care sunt invitați să descopere posibilitățile de angajare din alte regiuni ale Quebecului.

Alături de târgul de joburi din cadrul salonului Foire nationale de l’emploi mai puteți vizita Salonul Național al Educației (axat pe alegerea profesiei, a unei meserii, reorientare profesională și studii superioare) și Salonul Studii și Sejururi în Străinătate, care oferă sejururi pentru învățarea unei limbi străine, stagii în străinătate sau programe de benevolat.

Programul salonului de cariere:
Joi 17 octombrie 2013 : 9 – 18
Vineri 18 octombrie 2013 : 9 – 17
Place Bonaventure