Evacuări în CDN din cauza unei țevi sparte

Nouă persoane care locuiau în apartamente la demisol pe Barclay ave, în Côte-des-Neiges, au fost cazate de Crucea Roșie.

În jur de 1.000 de persoane care locuiesc în aria încadrată de Barclay ave, Westbury, Victoria și rue Vézina sunt private în continuare de apă potabilă. Conducta principală de apă a cedat în jurul orei 4:20 în această dimineață și a provocat inundații importante în locuințele din apropiere. Din cele zece demisoluri care au fost inundate, patru familii au fost evacuate. Angajații primăriei au reușit să oprească apa în zonă, în timp ce 40 de pompieri pompau apa din locuințele afectate. Conducta care a cedat a fost instalată în 1948.

La fața locului au apărut și Marvin Rotland, candidat ca și consilier pentru districtul Snowdon, și Russell Coperman, candidat la primăria Côte-des-Neiges—Notre-Dame-de-Grâce.

Inundația din această dimineață este a doua majoră din acest an. Un accident provocat de muncitorii care lucrau pe Pine ave, lângă rezervorul de apă potabilă McTavish (deasupra McGill), a transformat într-un patinoar tot centrul Montrealului în luna ianuarie.

Între timp, lucrările de pe Pine avenue – care au costat 16 milioane de dolari – nici nu au fost terminate bine că s-a și descoperit o fisură în țeava nou instalată. După ce au încercat, fără succes, să descopere fisura cu ultrasunete și camere de luat vederi, muncitorii se pregătesc să excaveze 250 de metri de stradă proaspăt asfaltată. Compania responsabilă pentru proiect va acoperi costurile din bugetul propriu.