Primarul demisionar al Lavalului primește 170.000$

Alexandre Duplessis a demisionat pe 28 iunie în urma unui scandal cu prostituate.

Laval a plătit primarului demisionar puțin peste 170.000$ în plăți compensatorii.  Alexandre Duplessis a fost ales primar interimar în noiembrie 2012, după ce primarul Gilles Vaillancourt a fost arestat pentru corupție.  El a demisionat pe 28 iunie în urma unui scandal public cu prostituate. Primarul interimar a declarat că acestea au încercat să-l șantajeze.

Alexandre Duplessis primește aproximativ 170.000$ din care 134.975$ suport de tranzițe și 35.403$ plată la încheierea mandatului.

Noul primar interimar al Lavalului este Martine Beauregard, prima femeie primar din istoria orașului.

Alexandre Duplessis nu este singurul primar care primește plăți compensatorii controversate. Fostul primar al Montrealului, Michael Applebaum, a primit plăți compensatorii de aproape 268.000$, deși a demisionat după ce a fost arestat pentru corupție.