Ericsson construiește un centru de cercetare IT lângă Montreal

Compania suedeză investește 1.2 miliarde de dolari în noul centru IT, ce va fi construit în Vaudreuil-Dorion.

Data-centerCentrul Ericsson AB din Vaudreuil-Dorion va avea 40.000 de metri pătrați, adică aproape opt terenuri de fotbal. El va fi deschis în 2015 și va crea 60 de posturi de ingineri informaticieni și analiști programatori. Centrul de cercetare va găzdui și un data-center al companiei.

Quebecul va acorda un suport financiar de până la 30 de milioane de dolari pentru construcția și operarea centrului companiei suedeze. Subvenția nu include prețul preferențial la energie electrică care a fost obținut de la Hydro-Quebec. Ericsson este eligibil de asemenea la o scutire de impozite pe 10 ani de zile. Această scutire este acordată companiilor care aduc în Quebec  investiții mai mari de 300 milioane de dolari.

Provincia noastră a fost în competiție cu China, cu Suedia și cu celelalte provincii canadiene pentru a atrage această investiție. Până la urmă compania a preferat Quebecul. Ericsson mai deține un centru de cercetare în Montreal unde lucrează 1.450 de angajați.

Ericsson îi urmează astfel pe francezii de la OVH care au construit un data-center în Beauharnois, la sud de Montreal. Și francezii au fost cuceriți de prețurile mici la energie electrică oferite de Hydro-Quebec. Menționăm că Hydro-Quebec are un mare surplus de energie electrică.

Pentru mai multe informații accesați Financial Post.

Foto:  Schlüsselbein2007