Exmatriculat, după ce a raportat o importantă breşă de securitate

Securitate CalculatoareHamed Al-Khabaz, în vârstă de 20 de ani, studia informatică la colegiul Dawson din Montreal când a descoperit o importantă breşă de securitate în sistemul informatic care ţine evidenţa studenţilor la CEGEP din Quebec. Gaura de securitate, descoperită împreună cu colegul său – Ovidiu Mija, permite oricărei persoane care are cunoştinţe de informatică de bază să acceseze toate informaţiile care sunt stocate de către şcoli legate de studenţi. Acestea includ aproape tot – adresa de domiciliu, social security number, telefon, orarul de la şcoală.

După ce au raportat breşa de securitate, cei doi au fost felicitaţi de către directorul IT al colegiului. La câteva zile însă, Hamed a verificat dacă greşeala informatică a fost corectată. În acel moment a fost sunat de Edouard Taza, preşedintele Skytech, compania responsabilă pentru software. Acesta l-a ameninţat cu arestarea şi l-a forţat să semneze un document prin care se angaja să nu mai vorbească nimănui nici despre descoperirea breşei de securitate, nici despre faptul că a fost obligat să semneze acel document.

Apoi a fost exmatriculat, după o şedinţă în care a fost interogat despre persoanele cărora le-a spus despre descoperirea sa. Decanul şi profesorul lui îndrumător au fost prezenţi la acea şedinţă. Hamed nu a fost lăsat să-şi prezinte punctul de vedere.

Morgan Crockett, de la Sindicatul Studenţilor Dawson, declară: “Colegiul Dawson a trădat un student pentru a proteja managementul companiei responsabile, Skytech”.

Deocamdată colegiul nu revine asupra deciziei de a-l exmatricula. Colegii lui au început o petiţie pe care o puteţi găsi aici.

Pentru mai multe informaţii accesaţi National Post.

Foto: Chris Amelung