Încă un inginer al primăriei recunoaşte că a primit mită

Foto courtesy Quinn Dombrowski

Luc Leclerc a recunoscut că primea 25% din diferenţa dintre preţul corect al unei facturi şi cel umflat şi că mergea la golf cu împreună cu şeful mafiei, Vito Rizzuto. El a povestit cum şi-a crescut tariful de la 15% la 25% când a auzit pe altcineva în timpul unui turneu de golf că primea un procent mai mare din aşa numitele “extras” de pe contracte. Deşi procentul era doar orientativ, Luc Leclerc primind ce i se dădea, el a reuşit să cheltuie peste 500.000 de dolari în bani primiţi ca mită. El se plânge totuşi, spunând că banii erau foarte greu de cheltuit fără să trezească suspiciuni.

Avocatul partidului Union Montréal, din care face parte primarul Gérald Tremblay a încercat să discrediteze mărturia inginerului afirmănd că a fost prins furând mâncare în tinereţe. De asemenea avocaţii au afirmat că a fost prins urmărind materiale pornografice la biroul din primărie.

Luc Leclerc a admis aceste afirmaţii ca adevărate, amintind că şi-a oferit demisia la momentul respectiv dar aceasta nu i-a fost acceptată. Mai mult a fost chemat să lucreze la Union Montréal ca şi organizator iar salarul i-a fost mărit de la 50.000$ la 65.000$.

Pentru mai multe informaţii accesaţi CTV.

Foto: Quinn Anya