Prima pagină, știri din Montreal: miercuri, 24 februarie, 2016

Ninsoarea din această dimineață se va transforma în ploaie înghețată în a doua parte a zilei și mai apoi în ploaie. Temperatura maximă va urca până la -1ºC. Termometrele înregistrează în acest moment -4ºC, dar temperatura resimțită este de -11 grade.

Se circulă greu pe toate autostrăzile din Laval care duc către Montreal, pe A40 vest în Saint-Leonard și la intrarea pe podurile Champlain și Mercier dinspre Rive-Sud. Drumurile vor deveni alunecoase în a doua parte a zilei. AMT și STM circulă fără probleme.

În 1856 se înfiinţează la Iaşi Facultatea de Drept iar în 1942 se emite prima emisiune a radioului Vocea Americii, în germană.

Azi, în 1954 Quebecul adoptă legea care introduce impozitul pe venit. Acesta era de 15 % din impozitul cerut de federali unui rezident din Quebec.

Tot azi, în 1960, a început procesul intentat pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale unor intelectuali acuzați că au citit și răspândit operele lui Mircea Eliade; principalii inculpați erau Constantin Noica, Constantin Dinu Pillat, Al. O. Teodoreanu și Nicolae Steinhardt.

24 februarie 1938 – Compania DuPont lansează pe piață prima periuță de dinți cu peria fabricată din nylon.

24 februarie 1938 – Compania DuPont lansează pe piață prima periuță de dinți cu peria fabricată din nylon.

 

Le_Devoir_24_Februarie_2016 Gazette_24_Februarie_2016 Journal_24_Februarie_2016 24H_24_Februarie_2016 Metro_24_Februarie_2016 Post_24_Februarie_2016 Globe_24_Februarie_2016