Nu am mai auzit vorbindu-se atât de mult română de la protestele Roșia Montană

Românii din Montreal au sosit la prima oră a dimineții la Consulatul General al României pentru a vota. (Foto: Cristian Mijea / Știri de Montreal)

LIVE TEXT: Românii din Montreal votează în turul doi al alegerilor prezidențiale.

21:00 Secția de votare s-a închis. Vom publica rezultatele de la Montreal de îndată ce vor fi disponibile. Acesta este ultimul update, vă dorim o seară plăcută.

20:45 Lumea începe sa plece. Un observator de la Centrul pentru Resurse Civice distribuie liste pe care cei care nu au reușit sa voteze sa își treacă numele și sa semneze pentru a depune plângere. Până la ora 21:00, 87 din cei aproape 200 de români care nu au mai apucat să voteze au semnat.

Consulat_Romania_Vot_Tur2_final-9

20:40 Președintele comisie a coborât la parterul clădirii și anunță că cei doar cei care se află deja la etajul 6 al clădirii în care se află consulatul mai au timp să voteze până la 21:00 și că cei de jos nu mai pot vota (un ofițer SPVM îl prezintă eronat pe președintele comisiei de votare ca fiind consul).

Oamenii vociferează și întreabă cine a chemat poliția.   Se cântă Deșteaptă-te române.   Președintele comisiei de votare ia liftul și urcă la etajul 6.

Consulat_Romania_Vot_Tur2_final-7

20:31 Mai mulți polițiști SPVM au intrat în clădirea Consulatului.

20:30 La parterul clădirii Consulatului mai așteaptă sa voteze mai bine de 200 de persoane. Președintele comisiei de votare anunță la etaj că nimeni din cei de la parter nu mai apucă să voteze. Cei 200 de jos încă nu știu nimic.

Consulat_Romania_Vot_Tur2_final-2

19:30 Până la ora 19 au ajuns la urne în Montreal 1740 de votanți. Au mai rămas câteva sute de români la Consulatul de pe Sherbrooke și o oră și jumătate până la închiderea secției de votare. În stradă au mai rămas mai puțin de 20 de persoane.

Iohannis a câștigat cu aproape 56%, potrivit rezultatelor oficiale parțiale comunicate de Biroul Electoral Central după numărarea voturilor din 33% din secții.

Consulat_Romania_Vot_Tur2_coada

17:24 Coada e un pic mai mare decât în urmă cu o oră. Aproximativ 50 de persoane așteaptă pe Sherbrooke. S-a făcut și un pic mai frig.

16:21 Au reușit să voteze până acum 1.310 români la Montreal. S-au băut cam tot atâtea cafele. Au mai rămas patru ore și jumătate și deja au votat cu 200 mai mulți decât în primul tur de scrutin.

Consulat_Romania_Vot_Tur2_cafea

15:00 Au reușit sa voteze cei care s-au așezat la coada la ora 11.00. Se așteaptă afara cam doua ore, plus încă mai bine de doua ore în interiorul clădirii Consulatului. Până acum au votat 1.070 de persoane.

„De ce sa merg acasă? Nu merg, dragă acasă! Nu mi-e foame. Stau aici pana votez!”, îi spune fiului ei o doamnă în jur de 70 de ani, care așteaptă de la 11.30 dimineața la coadă.

Singura veste bună: coada ajunge pe Sherbrooke, însă este mai scurtă față de acum o oră.

14:00 Au fost publicate rezultatele exitpoll în România:

13.00 La ora 13:00 votaseră 840 de români în Montreal, adică 75% din numărul total al votanților din primul tur de scrutin, când s-au prezentat 1.112 români la vot. Se pierde mult timp la completarea declarațiilor. Multe persoane uită să completeze un câmp sau greșesc, acest lucru îngreunând procesul de vot.

12:30 Cei care tocmai au votat au așteptat trei ore la Montreal. Cei care au ajuns la 10:00 dimineața mai au câteva zeci de persoane în față. Coada de afară a trecut de Hotelul Omni de pe Sherbrooke. Cei care abia au ajuns la consulat vor sta cel puțin 4 ore la coadă pentru a vota. Consulat_Romania_Vot_Tur2_-4 11:25 Cei care tocmai au votat au așteptat 2 ore și 15 minute.

11:00 S-a oprit ninsoarea în centrul Montrealului. Coadă lată cât trotuarul care ajunge până pe Sherbrooke. Aproximativ 200 de persoane așteaptă afară, încă vreo 300 sunt în clădirea Consulatului. Vânzătorul de la cafeneaua de la parterul clădirii în care se află Consulatul României nu mai face față la atâția clienți.

Hai, mă, Diana. Stăm noi cu copilul. Fă un efort și vino la vot. Eu sunt atât de mândră că sunt româncă astăzi. Nu am mai fost demult atât de mândră, vorbește o româncă la telefon.

Consulat_Romania_Vot_Tur2_-3 10:15 Până la ora 10:00 votaseră 450 de persoane la Montreal.

10:00 Nu mai este loc la parterul Consulatului, nu mai este permis accesul în clădire, câteva zeci de persoane așteaptă afară pe scări în ninsoare. Consulat_Romania_Vot_Tur2_ În interiorul consulatului se așteaptă pe câteva rânduri. În total, mai bine de 300 de persoane sunt acum la coadă la Montreal.

9:30 Peste 200 de persoane așteaptă pe mai multe rânduri în holul clădirii Consulatului.

9:00 Aproximativ 300 de persoane au votat până la această oră. În jur de 70 de persoane așteaptă să voteze.

8:45 Aproximativ 300 de persoane au votat până la această oră.

 


7:30 Aproximativ 100 de persoane așteptau să voteze la Consulatul României la Montreal. Alte câteva zeci de persoane așteptau jos la lifturi.
Timpul mediu de așteptare este de aproximativ 20 de minute.

Câțiva alegători se plâng că declarațiile care trebuie completate înainte de a vota nu sunt clare. Se cere adresa votantului, dar nu este clar dacă este vorba despre adresa din Canada sau cea din România.

7:00 La Montreal ninge. Câteva zeci de persoane așteptă deja la coadă la Consulatul General al României din Montreal completând formulare pentru a putea vota.
Sunt 7 ștampilei si 7 cabine de vot.