Parcuri acvatice în jurul Montrealului

Foto Courtesy Calypso Theme Waterpark Limoges Canada

Iată unde mai puteți să vă răcoriți (cu copiii sau fără).

Prea cald? Nu aveți chef de piscinele gratuite ale primăriei? Nici de cele nouă plaje din jurul insulei? Avem o mulțime de parcuri acvatice în jurul Montrealului!

PS. Dacă mergeți la grădina zoologică din Granby puteți să vă și răcoriți în micul parc acvatic Amazoo.

Parc Aquatique Mont Saint-Saveur

La 80 de km de Montreal, plătiți 35,66$ pe zi pentru un adult, 28,70$ pentru copiii între 6 și 12 ani și 17,40$ pentru cei între 3 și 5 ani. 20% reducere dacă luați biletul online din timp. O grămadă de activități, incusiv un Montagne Rousse.

Super Aqua Club

Situat aproape de Oka, la 60 de km de Montreal, plătiți în funcție de înălțime. Peste 1 m și 37 cm biletul este 34,79$, între 1,22 și 1,36 m scoateți din buzunar 26,97$, iar pentru 1,06 – 1,21, 23,49$. Mai scund de 1 m e gratis. Bazin cu valuri, tobogane și o tornadă!

Bromont Water Park

La 90 de km de Montreal, cu o mulțime de activități, inclusiv downhill mountain biking, Bromont Water Park este la fel scump ca și celelalte parcuri acvatice. 34,79$ pentru persoanele mai înalte de 1,37 m, 27,83$ pentru cei mai mici de 1m 37 și 17,40$ pentru copii între 3 și 5 ani. Suntem avertizați de administrație că „elefantul” e extrem.

Parcul acvatic Atlantida

Îl găsiți la aproape 90 de km de Montreal, este mai mic decât parcurile de mai sus dar perfect pentru familiile cu copii. Intrarea costă 23$ pentru toată lumea (sub 2 ani, gratuit) și puteți cumpăra un bilet pentru o familie (2 adulți 2 copii) cu 75$.

Calypso

Da, e mai departe, aproape de Ottawa, dar nu puteam să nu amintim cel mai mare parc acvatic din Canada. Cel mai mare tobogan cu apă din America de Nord? Tot aici! Pe lângă asta, Calypso mai are instalate alte 35 de tobogane, peste 100 de jocuri și cea mai mare piscină cu valuri din Canada. Cei înalți (peste 1,32 m) plătesc 35,40$, piticii 28,32$.