Roșia Montană VI – Ce fac protestatarii când nu ies în stradă

4

Protestele de duminică reprezintă o mică parte din ce se întâmplă la Montreal legat de Roșia Montană.

De șase săptămâni, în fiecare duminică câteva zeci de persoane de adună în fața Consulatului General al României la Montreal pentru a a-și arăta solidaritatea față de protestele împotriva proiectului de la Roșia Montană care au loc în România și peste tot în lume. Timp de două ore se scandează, se împart pliante trecătorilor și se discută în jurul unui singur subiect: Roșia Montană.

Click aici pentru alte știri despre protestele Roșia Montană din Montreal.

600 de pliante Roșia Montană

Cred că niciunul dintre cei prezenți la proteste nu s-a “născut” protestatar. Mai degrabă fiecare dintre noi și-a făcut curaj să vină duminică de duminică la proteste. Credem în ceea ce facem? Da. Credem că proiectul se va anula? Ei bine, aici suntem în general sceptici, pentru că nu prea credem în onoarea politicianului român. Da, suntem sceptici, dar asta nu ne împiedică să venim în fiecare duminică și să facem ceea ce noi credem că este datoria noastră: să arătăm că nu suntem indiferenți”, spune Luminița.

Protestul nostru din fiecare duminică este un fel de solidaritate cu cei din țară. În Montreal nu cred că ne ascultă nimeni, dar lupta nu se dă aici, ci în România. Important este să vadă cei din țară că nu sunt singuri și că îi susținem”, spune Eugen.

Cu toate acestea, protestele din fiecare duminică reprezintă doar o mică parte din ce se întâmplă și se face la Montreal legat de Roșia Montană.

 

Rosia_Montana_Montreal-5 În urmă cu două săptămâni ne-am întâlnit cinci persoane pentru a vedea ce putem să mai facem pentru a fi auziți. Am decis să facem un flyer mobilizator pe care să îl distribuim în comunitatea românească. Flyere informative aveam deja, în general bilingve, pe care le distribuim trecătorilor în timpul protestelor. Pe români nu i-am creditat cu ideea că nu ar ști despre proiect și implicațiile lui. De aceea am mers pe ideea unui flyer mobilizator. Scopul era să îi „mișcăm” pe cei care știu despre proiectul Roșia Montană, în principiu nu sunt de acord cu exploatarea cu cianuri, dar mai au nevoie de un impuls pentru a se implica în mișcarea de protest. Ne-am autofinanțat și am creat 600 de flyere color în română care au fost distribuite de către cei de la ziarul Accent la sfârșitul săptămânii trecute în biserici și puncte alimentare din Montreal și împrejurimi”, spune Luminița.

Petiții și scrisori deschise

Rosia_Montana_Montreal-1Pregătim scrisori deschise către guvernul canadian și o petiție în care le cerem să nu mai facă lobby pentru Gabriel Resources în cadrul proiectului Roșia Montană din România”, spune Manuela.„Avem sprijinul celor de la Greenpeace Canada. Mergem pe toate fronturile. Ne gândim, de asemenea, să organizăm o zi informativă cum au făcut cei din Toronto. Să mergem într-o zonă mai circulată din Montreal unde să afișăm pliante, afișe, fotografii, pancarte legate de Roșia Montană.”

Informația trebuie să circule

Rosia_Montana_Montreal-4Pe Facebook fac parte din mai multe grupuri – Save Roșia Montană, Roșia Montană în Unesco World Heritage, Alburnus Maior. Am aproximativ 300 de prieteni pe Facebook din toată lumea, așa că traduc în engleză informația care există doar în română. Două petiții mari împotriva proiectului de la Roșia Montană circulă online, una în engleză, alta în română. Le dau mai departe, la cât mai multă lume. Scopul este să rotim informația, care trebuie să circule, astfel încât tot mai mulți oameni să afle despre ce este vorba”, spune Anca.

4 Responses

  1. un roman

    bai frate unii romani sunt bine vazuti aici in Montreal, terminati cu tampeniile voastre. Daca vreti sa protestati duceti-va in Romania. Noi aici traim si vrem sa ne pastram bunul renume.

  2. Al

    Un alt aspect important in Canada, incurajat si apreciat de canadieni: grija fata de natura