Protest Roșia Montană la Montreal – Săptămâna V

S-a făcut din nou duminică, ora 14:00, ora protestului de la Montreal împotriva exploatării cu cianuri de la Roșia Montană.

Suntem primii  în fața Consulatului General al României la Montreal. La câteva minute apare Anca, imediat mai apar vreo patru persoane. Le văd dezămăgirea pe față când dau colțul și văd cât de puțini au venit. Maria, inițiatorea primului eveniment pe Facebook în urmă cu cinci săptămâni e cea mai dezamăgită: „Măcar cei din București să nu renunțe. Ei sunt cei mai importanți.” Mă întreabă dacă am văzut ce au făcut cei din Toronto. Nu am văzut. „Au protestat fără protest. Au protestat cu informație. Au printat bannere și pancarte pe care le-au afișat ca să le vadă oamenii. Poate ar trebui să facem și noi la fel.”

Click aici pentru alte știri despre protestele Roșia Montană din Montreal.

A început să picure. O doamnă povestește despre protestele din alte țări și cum a văzut o fotografie din Mongolia cu un singur protestatar român care milita împotriva proiectului de la Roșia Montană. Mai apar vreo patru-cinci oameni. Pe câțiva îi știu deja după nume, au adus pancarte și afișe. Pe Irina am cunoscut-o acum cinci săptămâni, la primul protest. Azi a venit cu o prietenă asiatică: „Am adus pliante și scoate un teanc din buzunar.” Imediat apar Teo și Luminița: „Scuze de întârziere. Nu am găsit parcare.”

Aud din nou ca și la ultimele proteste: „Puțini, dar buni.”

Cred că s-au adunat vreo 30 până acum. Încep să strige: „Unis, sauvons Roșia Montană!”, „Together, we save Roșia Montană!”. Un tip la vreo 50 și de ani cu pelerină de ploaie se oprește și se uită mirat la mâna de oameni care strigă în cor, zornăie sticle și tamburine. Irina îl zărește și vrea să-i dea un pliant. El zice:
”I don’t know.”
„Well, this is what the flyer is for,” zice Irina.
„I don’t know.”
„Do you want to know?”
„How can you know what I want to know?”
(mă simt în Kafka)
„What do you want to know?,” întreabă Irina.
„You want to know what I want to know? I want to know the winning lottery numbers, this is what I want to know.”
Râde și apoi vine spre Maria care ține o pancartă în mână pe care scrie în engleză ceva despre guvernul care trebuie să își asculte cetățenii și Roșia Montană. Se lansează într-o ploaie de de cuvinte cu guvernul care guvernează prin frică, peste tot în lume, stat polițienesc și altele. O întreabă pe Maria ce e Rosia, iar ea îi explică. Pricepe rapid: cianură, mai ieftin și mai rapid, dar mult mai dăunător.
„Ignorance is bliss,” zice Maria.
„Keep up the good protests!,” zice el și pleacă.

Manuela, care a venit mai târziu, îmi spune că a fost să se întâlnească cu cu ministrul românilor de pretutindeni. Habar n-aveam că avem un ministru al românilor de pretutindeni. „Cristian David. E din PNL. Am aflat că e în Montreal și am fost să-i povestim ce credem noi despre proiectul de la Roșia Montană. I-am spus că proestăm la Montreal de cinci săptămâni. După părerea lui, asta e o chestiune în care trebuie să își dea cu părera specialiștii. El spune că e neutru și că nu își poate da cu părerea. I-am mai spus să-i transmită lui Victor Ponta că i se termină cariera politică dacă dă drumul la proiect.”

Plouă de-a binelea deja, e aproape patru și e aproape gata protestul. Văd printre protestatari un tip cu trei copii, pe care l-am văzut aproape în fiecare săptămână. Manuela îmi spune: „Dacă el poate veni cu trei copii prin ploaie, restul oamenilor care stau acasă și nu fac nimic nu au nicio scuză.”