Protest Roșia Montană la Montreal – Săptămâna 3

Cum s-a văzut la Montreal a treia săptămână de protest împotriva exploatării miniere de la Roșia Montană.

E ora 14.00. Ne pregătim laptopul pentru live streaming, dar cum internetul mobil nu e punctul forte al Americii de Nord, calitatea va avea mult de suferit.

Click aici pentru alte știri despre protestele Roșia Montană din Montreal.

Încep să apară discret, unul câte unul, rar în grupuri de doi sau trei, exact ca la primele două proteste. Cei mai mulți s-au cunoscut în urmă cu două săptămâni, când a avut loc prima manifestație de la Montreal împotriva exploatării miniere cu cianuri de la Roșia Montană. Mulți încă nu se știu după nume, dar asta nu pare să-i deranjeze.

E 14:20. Vreo 20 de persoane s-au adunat în fața Consulatului României la Montreal. „Se anunțaseră mai mulți pe Facebook”, îi spun lui Cornel, 37 de ani, pe care l-am vazut la fiecare protest. „Noi suntem aici”, îmi răspunde el în timp ce își pregătește pancarta. „Puțini, da’ buni!”, aud din spate.

Din când în când, se opresc trecători curioși să întrebe despre ce e vorba. Carmen e cea care împarte astăzi pliante: „Mă bucur că oamenii sunt curioși și că vor mai multe explicații. Dar cel mai tare mă bucură că în România s-au trezit oamenii la timp și au ieșit în stradă.”

E aproape 15:00. Sunt peste 50 de protestatari. Se strigă, se fluieră, se scandează în cerc: „Uniți / Salvăm / Roșia Montană! – Unis / Sauvons / Roșia Montantă! –  Together / We save / Roșia Montană!”.

Apar mai multe mașini de poliție în zonă. Văd schimburi de priviri nedumerite: „Avem autorizație…”. Doi polițiști pe biciclete îi întreabă pe câțiva protestatari ce se întâmplă. Un alt protest pentru Carta valorilor quebecoises are loc câteva străzi mai jos. „Aucun rapport avec la Charte? OK, parfait, continuez. Merci. Bonne journée!”.

Zăresc un tip de culoare printre protestatari. Și nu e Toure, din Coasta de Fildeș, pe care l-am văzut la primele două proteste. Îl trag într-o parte. „De ce ai venit?” „Ca să o susțin pe prietena mea. E româncă. În al doilea rând, pentru că proiectul de la Roșia Montană nu e doar problema voastră, a românilor, este o problemă care afectează mult mai mulți oameni”, spune William, 32 de ani, care vine din Camerun. „Credeam adesea că ce se întâmplă la noi în țară ne afectează doar pe noi. Nu e adevărat. Este o chestiune de principiu. Nu sunt împotriva mineritului, dar cu condiția să se țină cont de implicațiile ecologice. Și nici într-un caz nu sunt de acord atunci când Guvernul înstrăinează pentru exploatare bogățiile statului unor companii străine private.”

15:30 Eu am înghețat. Ei nu și-au pierdut deloc din avânt. Parcă sunt mai gălagioși. Manuela, una dintre cei mai vocali protestatari, se oprește o secundă din strigat și-mi spune răgușită: „Ceai și miere după asta.”

Apapre o mamă cu un copil de vreo 8 ani de mână. Nu am mai văzut-o până acum. Îl duce de mână în centrul cercului de protestatari, unde Cornel ține o pancartă plină de mesaje și fotografii. Mama se așează în genunchi, îi arată copilului, îi explică. Apoi îl duce de mână în cercul de protestatari: „Da, mamă. Uniți /Salvăm / Roșia Montană!”.

„Sunt curios ce se întâmplă în România acum”, spune Cornel dârdâind (sunt 13 grade la Montreal). Scot telefonul și ne uităm pe știri: 15.000 de oameni protestează în București împotriva proiectului de la Roșia Montană. „Știi de ce mă bucur eu cel mai tare? Mă bucur că mișcarea se încheagă în România, devine mai puternică. Noi de aici nu putem face mare lucru, dar e important să ieșim în stradă, pentru ca cei din România să vadă că îi susținem, chiar dacă nu suntem acolo.”

E aproape 16:00. Scandează timp de câteva minute bune într-o singură voce: Uniți / Salvăm / Roșia Montană! – Unis / Sauvons / Roșia Montantă! –  Together / We save / Roșia Montană!”. Apoi încep, încet, să se împrăștie. „Ne vedem duminica viitoare”, spune vesel Teodor, unul dintre cei mai însuflețiți protestatari. „A început să ne placă”.