Rapid, bun și vegetarian: gustarea perfectă de vară.

După ce am găsit două baghete întărite, ne-am gândit ce să facem cu ele ca să nu le aruncăm. În frigider aveam niște mozzarella și roșii italiene, pe balcon crește busuioc, clar: un soi de mini-pizza.

Canoe_pe_gheata_Montreal-1

Ingrediente:

Sos de roșii (vezi jos pentru rețetă)
Câteva felii de mozzarella
2 roșii italiene
Câteva măsline feliate
Busuioc, sare, piper
Ulei de măsline

Am tăiat baghetele pe mijloc și am uns cu sosul de roșii. Apoi am clădit felii de roșii și mozzarella una lângă alta, astfel încât să se suprapună un pic. Am presărat peste măsline și frunze de busuioc tăiate și am condimentat cu sare și piper și am stropit cu puțin de ulei de măsline.

Pizza Mini-1

Am dat la cuptor mai puțin de 10 minute la 450 °F (aproximativ 230°C). Fiți cu ochii pe ele dacă nu aveți dinți buni, se fac extra-crocante destul de repede.Canoe_pe_gheata_Montreal-3

Sos de roșii

Este bun orice sos de spagetti. În caz că nu aveți niciunul la îndemână, iată o rețetă foarte simplă.

Ingrediente:

1 conservă de roșii tăiate mărunt (800 ml)
1 ceapă mare
2 căței de usturoi
2 linguri de oregano uscat
3 frunze de dafin
2 linguri de ulei de măsline

Se prăjesc ceapa și usturoiul tăiate mărunt în uleiul de măsline până când ceapa devine translucidă. Se adaugă roșiile, oregano și dafinul și se dă în clocot. Se lasă la foc mic până scade la jumătate.

2 Responses